Am parte de prea mult stres, Frate, cred că turbez, Semnele-s neclare, nu ştiu ce cale să urmez, Monştrii de beton stau într-o ordine nouă În care oraşul nu mai e o junglă ci o gradină Zoo, Şi sistemul se uită urât de sus ca Sauron, Presiune psihică peste ce poate îndura un om, Nimeni nu zice «Pardon», te calcă în picioare, Ca să-ţi ia un RON dacă ştiu că-l ai în buzunare, De-aia încerc să-mi alterez conştiinţa până zboară Pe deasupra oamenilor care o ard în capitală, Vazând panica imaginară care s-a instaurat în ţara, Pare că nimeni nu e ce vrea să pară. De-aia paranoia apare des şi ne separă Şi spiritul iese din ce in ce mai rar la iveală, Nu vad opţiuni decât aceea de a spera, Când se inchid uşile că staţia urmatoare e de partea mea.