Dedesubtul tălpii noastre, Ei s-adună ca să joace, Dedesuptului jiană 'nsingurarea le-o preface 'n salbă de-argint şi mărgele. Mortul nostru dănţuieşte, suflet comun şi de foc şi de apă moartă joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.
Oglinda lumii-i vie, poarta sa e pustie, ţesătura dintre lumi descoase 'n tainice prinoase (duhuri) de prin ochiuri friguroase se desprind din pânză.
În Jiană curge focul, dănţuieşte cu sorocul, Cuget de piatră i-e starea Mortului ce-nghite marea Spre-a o-nfiinţa în cer.
Înspre cer desfac potecă În văzduh ce-nghite stele. Duhul celor stinşi s-aprinde ca un cerc de fier fierbinte.
Mortul dănţuieşte! Inima-i plesneşte!
În pas de moarte ne ridică Din al nostru trup-ţărână Spre-adâncimi înalte-n mâna Zeului-quasar, în mână.
Luminează-n somn darul de vecie De-a vedea prin tunel de trecută pânză. Dă să-mi crească-n ochi un milion de aripi Şi în aripi zece mii de ochi.
Să văd cum toate lumile Îşi aprind deodată bezna.
Să văd cum toate lumile S-prăpădesc în caznă!
Dedesubtul tălpii noastre, Ei s-adună ca să joace. Dedesuptului jiană 'nsingurarea le-o preface 'n salbă de-argint şi mărgele. Mortul nostru dănţuieşte, suflet comun şi de foc şi de apă vie, joacă-i în jur Jiana celor ce n-au fost să fie.